De luna cafelei, o carte despre cafea: Cafea, cafenele – de Michel Braudeau
By Kinga Dinnyes - martie 08, 2015
Cred că aș putea să declar liniștită, luna Februarie ca fiind luna Cafelei pentru mine. Având o imensă obsesie cu această băutură și fiind și ziua mea, am primit o mulțime de cadouri pe tema cafelei. De la cafea măcinată, la cea instantă, la un bialetti (ibric italienesc tradițional), și chiar o carte despre cafea!
După o pauză
îndelungată, atât de la citit cât și de la scris, am primit cadou o carte
genială, fix pe gustul meu. Cartea se intitulează Cafea, Cafenele și este scrisă de romancierul și criticul literar
francez, Michel Braudeau. Mulțumesc mult, Xaara Novack!
Este genul de
lectură numai bună de savurat într-o călătorie lungă cu trenul, sau într-o
după-amiază relaxantă. Autorul a reușit să îmbine perfect ghidul unui călător în
lume cu istoria cafenelelor, protagonistul fiind, desigur, cafeaua însăși.
Autorul descrie
povestea cafelei, de la mitul fructului ciudat - care a ținut treaz caprele
unui păstor din Etiopia, pe nume Kaldi în urmă cu o mie de ani - la cel mai
comercializat produs din lume, după petrol. Desigur că oriunde și-a făcut
apariția această minunată licoare, rezultatele n-au întârziat să apară, și uite
așa, încetul cu încetul a cucerit întreaga lume.
”În
câțiva ani, întreaga Europă a cedat armele în fața intrigantului negru și
rezultatele au fost mereu aceleași: amatorii acestei băuturi au făcut
cunoștință, conversațiile s-au încins, la fel și ziarele”
Înțelegeți la ce
se referă? Adică practic, oamenii au început să se adune cât mai des, în număr
cât mai mare, să discute și să împartă idei, care mai de care mai amenințătoare
cu privire la autoritățile locale. Au început să se apropie din ce în ce mai
mult, de Epoca Luminilor.
Cafeaua a
devenit focul ce alimenta cele mai aprinse conversații și pe cei mai pasionați
dintre scriitori și filozofi.
”Montesquieu
și, înaintea lui, stăpânii Imperiului
Otoman sau înțelepții Veneției nu se înșelau când priveau cu suspiciune
cafeaua. Ascunde un spirit de libertate, un demon delicios (”negru ca dracu’, fierbinte ca iadul, pur ca un
înger, dulce ca amorul”, spunea Talleyarand), un elixir indispensabil
filozofilor, scriitorilor și simplilor vorbăreți, dar și otravă, dușman al
autorității.”
Mi-a făcut mare
plăcere să plonjez în lumea acestei cărți, o lume uitată, rar întâlnită în ziua
de azi: lumea cafenelelor așa cum erau, așa cum mi-ar plăcea să fie și în
prezent.
Să nu credeți că
este o carte de istorie sau un ghid de călătorie. Nu. Este genul lectură care
te ia pe sus, și îți prezintă o lume demult uitată, și care te pune pe gânduri
despre importanța băuturii pe baza căreia tot mai mulți oameni își clădesc
diminețile. În timp ce alții au ajuns să o considere ceva comun, precum apa,
deși este mult mai puternică decât pare.
Știți cum sunt
eu când rămân fără cafea? Depresso J
În încheiere vă
las cu citatul meu preferat din Cafea,Cafenele - de Michel Braudeau :
”Oare
cafeaua face bine la sănătate? Răspunsul depinde parțial de cel care pune întrebarea.
Pentru mințile despotice cam obscure, este de preferat ca poporul să zacă
într-o relativă somnolentă și să evite adunările prea dese între subiecții care
îl alcătuiesc. […]
Motiv
pentru care în lumea musulmană emirii și imamii – după ce au considerat că este
o băutură excelentă pentru cei dornici să se roage noaptea și utilă pelerinilor
care călătoreau cu cămilele în deșert, oameni singuri și unii, și ceilalți –
s-au răzgândit când au constatat că îi
incită pe cetățenii obișnuiți să vorbească mai mult decât trebuie; ba mai rău,
să vorbească între ei, să discute în cafenele. De aici și până la a se pune pe
meditat, e doar un pas.”
0 comentarii