marți, septembrie 14, 2010

Zeii operelor scrise



De când omul a trecut de la semne la scris
De când „Ea” a început să-i vâneze şi în vis,
Punându-i în lanţuri şi cu pana-ntr-o mână,
Cu bună-voie obligatorie
Într-o armonie stranie,
Începuseră a scrie cu grijă, să nu se piardă ideea dintâi.


Cu timpul însă, aceste prăzi ale „Ei” evoluaseră,
Învăţaseră a-i stăpâni pe „Fraţii cu aripi albi”,
Creându-se fără băgare de seamă: dependenţă.
Şi de-ndată ce lanţurile epocii au fost rupte după atâta timp,
Zeii lumilor din totdeauna s-au întors, în sfârşit, pe Olimp.


Realitatea sau Ficţiunea este la degetul lor mic,
În versuri sau în proză la mila vreunui critic,
Ei nu scriau pentru bani, cuvintele n-aduceau faima,
În schimb, de la sinceritatea lor de piatră te cuprindea spaima.


Severul Clasicist nu se clintea din loc,
În timp ce Romanticul se năştea deja din foc,
Dar nici Întunecatul nu putea lipsi, desigur,
De orgoliul lor a profitat:
Sosi şi Realistul cu „biciul răbdat”…


Sunt doar câţiva şi mai sunt mulţi înainte,
Unii ajunseseră renumiţi, ceilalţi…simpli altruişti,
Cei responsabili de realitate şi vise
Sunt adevăraţii Zei ai operelor scrise.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu