luni, aprilie 12, 2010

Filosofie poetică ~Perfecţiunea inversă~


“Perfecţiunea inversă”, o combinaţie bizară de cuvinte, nu-i aşa?
Şi totuşi asta este părerea mea…
Nu există perfecţiunea!
Nici în visele omului cele mai dulci,
Nici în ultimele tale gânduri, înainte să te culci.

Există, însă, forma ei inversă
A omului decizie, spre exemplu,
Nu poate fi perfectă,
Când fiinţa ei de provenienţă
Însuşi nu este perfectă.

Omul o fi stăpân în a sa lume,
Dar orice-ar face, orice-ar spune
Nicidecum altceva, un animal rămâne;
Condus de instinctul neschimbat al lumii
Cel etern, al supravieţuirii.

Nici îngerul Demiurgului,
În albul său divin şi pur,
Nu este perfect…
De la albul său îmi pulsează ochii!
Albul are acest efect.

Atunci, poate negrul?
Oh! Pe haine arată aşa de elegant!
Face ca omul să pară la fel de şarmant,
Pentru ochi este o alinare, însă…
Alteori, are un efect apăsător,
Şi-ţi muşti buzele de te dor,
În negru se-mbracă toţi…când mor.

Sau chiar…
Roşul sângelui şi al pasiunii,
Albastrul apei şi al tristeţii,
Verdele crud al naturii şi invidiei,
Galbenul Soarelui dătător de viaţă
Şi al oamenilor învinşi de a laşităţii ceaţă…

Nici printre culori nu există perfecţiune,
Aşternute pe pânză, decât o armonie stranie,
Nu sunt perfecte nici oamenii cu deciziile,
Perfect nimic nu este
În lumea asta contradictorie.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu